Pentru noptiile mele prea lungi;ce-au uitat cum se ajunge la vise;cand,pe corzi de regrete prelungi;plang in ritm de amintiri compromise;pentru ochii mei rosii in zori de fluidele biciuite sarate; te blestem sa nu poti sa mai mori si ai tai dragi sa traiasca jumatate;sa-ti saruti si tu-n ore tarzii mari iubiri conturate-n cenusa galbicioase ori prea stravezii!doar fantomele ce nu-ti bat la usa;doar strigoi de regrete si fum,hotarati sa nu invie vreodata;biete urme lasate pe drum…de plimbari lungi cu “a fost odata”..;sa te trezesti batran si beteag;cu ochii albi de atata privire;cu maini reci sprijinite-n toiag,cu povesti spuse cu incetinire..te blestem sa nu uiti,sa privesti cu ai mintii tai ochi spre morminte: in brate sa mai simti ce iubesti, doar in vis si in aduceri aminte;sa ajungi la biserica greu,istovit,pe cand lumea se intoarce;sa gasesti poarta inchisa mereu si sa n-apuci lumina de Paste!;la osuta si optzeci de ani,cand vei face vreo fapta de bine si vei da schiloditilor bani: si schilozii sa fuga de tine!;sa mirosi ca un hoit descarnat,imputit de prea multa caldura;si orice tata de prunc decedat,sa priveasca spre tine cu ura!;sa te inchizi intre patru pereti,cu ferestrele baricadate;iar in noaptea cea lunga sa inveti cum se moare..de singuratate..
